Eseuri

Lectia de rugby

Ne-am obisnuit sa ne plângem. Ca sportul scolar e în colaps, ca sporturile de echipa sunt în criza etc. etc. Nimeni nu face aproape nimic pentru copii, nimeni nu se gândeste la viitorul sportului românesc. Sunt copiii nostri. Ce mostenire le lasam? Ce zestre sportiva? Maidane pustii, lipsa unui sistem educational si sportiv sanatos, un dezinteres cronic ca o maladie. Asociatia Galaxia Sport încearca sa dea un raspuns la aceste întrebari. Isi propune o solutie, daca nu pentru viitorul sportului de echipa în România, cu siguranta pentru sanatatea fizica si morala a copiilor nostri: atragerea lor catre rugby. Iar Rugby - Tag, varianta fara duritati a rugby-ului, adecvata sportului juvenil, este primul pas.

Rugby-ul este unul dintre cele mai frumoase sporturi. În foarte putine cazuri, un sport trebuie sa învinga atâtea prejudecati. Ca sa întelegi rugby-ul, trebuie sa treci dincolo de aparente, uneori chiar de evidente. Urmarind un joc de rugby, de la Cupa Mondiala sau din Turneul celor sase natiuni, nu ai cum sa nu îti amintesti o vorba veche, care compara rugby-ul cu asa-numitul sport-rege, fotbalul: „Fotbalul e un sport de aristocrati, jucat de huligani, pe când rugby-ul e un sport de huligani, jucat de gentlemeni”. Nu întâmplator, accidentarile în fotbal sunt mai dese si mai grave decât în rugby. Jucatorii îsi respecta mai mult adversarii. În rugby nu se triseaza. Publicul, care e poate cel mai exigent public de sport, taxeaza imediat înselatoria, tentativele de frauda. Placajele incorecte sunt fluierate copios. Circul de la fotbal, de tipul brichetelor aruncate în teren si al partidelor oprite înainte de finalul lor, nu ar putea avea loc. Ar fi o iesire din rugby, din spiritul lui. O anomalie care te-ar elimina pe viata din acest univers al corectitudinii.

Rugby-ul e un sport de nisa, daca se poate spune asaa. Are publicul lui, fidel si competent. Sunt în el savori pe care nu oricine mai are timp sa le guste. E un public mai eduat, care e înca dispus sa învete marea lectie a rugby-ului. E un sport care inspira barbatie si prospetime. Are ceva din sportul primelor olimpiade. Aici, fair-play-ul înca mai înseamna ceva, dincolo de o notiune abstracta.

Rugby-ul e un sport greu, pentru ca e un sport absurd. Sa ataci pasând înapoi e un pic prea complicat pentru mintile noastre puse pe cotropirea fara reguli a adversarului. Cu toate ca e un sport dificil, rugby-ul e un sport expansiv, care face si la noi prozeliti. La scurt timp dupa înfiintarea Asociatiei Galaxia Sport, tot mai multa lume e interesata de programele si competitiile Asociatiei.

S-a vorbit, nu o data, despre marea traditie a rugby-ului românesc. Asociatia va încerca sa îi readuca în atentia publicului pe marii nostri campioni, multi dintre ei astazi pe nedrept uitati. În acest site veti gasi interviuri cu multi din campionii de ieri, care trebuie sa devina adevarate modele pentru copiii care descopera acum rugby-ul, o garantie a succesului de mâine. Nu e cazul sa fim însa nostalgici dupa epoca de aur a rugby-ului nostru, când bateam Franta la ea acasa, când eram egalii Irlandei si nu discutam cu Italia, Portugalia sau Argentina. Explicatia ca ne-am pierdut coeziunea nationala, ca avem în general probleme la nivelul echipelor de club este una partiala si nu are legatura neaparat cu sportul. În orice caz, cu ceea ce se întâmpla astazi în rugby. România a încetat sa mai fie o forta în rugby în momentul în care s-a schimbat regulamentul de joc si s-a interzis sa se mai tina mingea în gramada. Trebuie sa joci repede, altfel esti penalizat. De aici a venit falimentul. A trebuit sa jucam repede si noua nu ne-a placut niciodata asta în istorie. Noi începem treaba printr-o pauza temeinica. Am batut Franta numai din lovituri de picior si am înregistrat toate celelalte rezultate notabile câta vreme am tinut mingea ascunsa în gramada. Acesta este stilul nostru de joc, un fel de temporizare în fotbal. Sau de iesire din istorie...

 

Traim într-o lume care nu mai are rabdare si vrea spectacol imediat, cu orice pret. Noi ne-am bucurat peste masura ca am înscris un eseu echipei Noii Zeelande. Daca le ascundeam mingea, eram parteneri de întrecere. Asa, în câmp deschis, suntem doar martori. Sa ne bucuram pentru rugby sau sa ne întristam pentru noi? Copiii care vin astazi spre rugby sunt, poate, garantia ca eseul de azi va deveni într-o zi o victorie. Azi speranta ca ne vom schimba, cu trecerea vremii, si stilul de joc. Ca vom fi mai sportivi, mai corecti, dar si mai ofensivi. Sa castigam din curaj, nu din viclenie!

Ionut Vulpescu